La data de 10 august a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității
Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.
În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal înregistrat la D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, în care, la data de 25 mai a.c., a fost desfășurată o acțiune operativă de amploare, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj au pus în executare un mandate de aducere privind un bărbat, de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu.
În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată.
La data de 11 august a.c., tânărul a fost prezentat Tribunalului Gorj, cu propuneri legale, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
Reamintim faptul că, la data de 25 mai a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au pus în aplicare 13 percheziții domiciliare, în județul Gorj și municipiul Timișoara, județul Timiș, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În urma activității desfășurate, au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii, 41 de persoane, cu vârste între 16 și 35 de ani, o parte din acestea fiind elevi în cadrul unor unități de învățământ, din județul Gorj.
La data de 26 mai a.c., procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj au dispus măsura reținerii, față de 4 tineri, din județul Gorj.
Totodată, în cadrul activităților desfășurate, au fost descoperite și ridicate 1.600 de grame de cannabis, 210 grame produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o substanță solidă conglomerată, de culoare albă, sub formă solidă tip bulgări, șase cântare de precizie, 5 grindere, 11 telefoane mobile, 11 cartele sim, un memory-stick, o armă tip airsoft cu două încărcătoare și 7.004 lei.
Din probatoriul administrat, s-a stabilit că, în luna ianuarie a.c., tinerii ar fi inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Produsele ar fi fost comandate prin intermediul unei aplicații criptate, iar după efectuarea plății prin intermediul monedei bitcoin, substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive ar fi fost ridicate din diverse locații, ale căror coordonate erau transmise în prealabil de către vânzător.
După preluarea produselor, acestea ar fi fost porționate și ambalate și ulterior, vândute în județul Gorj, cu sume între 10 și 500 de lei.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj și jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Tudor Vladimirescu Gorj.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.