Un bărbat de 60 de ani a murit după ce a fost înțepat de albine, în timp ce învăța apicultură într-o localitate din județul Vrancea.
Polițiștii din Dumitrești, județul Vrancea, au fost sesizați prin 112 că un patronul rețelei de patiserii Marco, Marin Vasilea, fost înțepat de albine, fiind în stare de inconștiență.
Primele cercetări au scos la iveală faptul că bărbatul de 60 de ani, din Focșani, mersese în localitatea Chiojdeni pentru a învăța despre apicultură.
Echipajul Ambulanței Vrancea a încercat să-l resusciteze, fără succes. Din păcate, se pare că Marin Vasile a intrat rapid în șoc anafilactic, iar intervenția cadrelor medicale a fost zadarnică.
,,Cu ocazia cercetării la fața locului și examinării vizuale a cadavrului s-a constatat că nu prezintă leziuni pe corp, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite Poliția Vrancea.
Sursa: antena3.ro
Depinde de la om la om . Eu de exemplu primesc si pana la 20 de intepaturi pe zi si nu am nimic . Dar cei care sunt alergici pot sa moara dintr-o singura intepatura .