La data de 16 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de către un bărbat, de 44 de ani din orașul Bumbești Jiu, cu privire la faptul că în zona ACH se află o persoana de sex masculin inconștienta.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul subunităţii, iar în fața unei barăci a fost identificată decedată o persoană de sex masculin, respectiv un bărbat, de 48 ani, din orașul Bumbești Jiu, fără a prezenta urme vizibile de violența la nivelul capului, trunchiului sau membrelor.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.