Dezvăluiri

Bărbatul împușcat în cap a lăsat un bilet de adio! A mai avut o tentativă de suicid

Tânărul de 35 de ani care a încercat să își pună capăt zilelor, ieri, în fața Spitalului Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu avea un istoric medical la Psihiatrie.

În urmă cu doi ani de zile a mai avut o tentativa de suicid și era cunoscut cu stări depresive. Acesta a încercat să se sinucidă în mașină cu un pistol de asomat animale. Zgomotul făcut de pistolul de asomare a atras atenția paznicului spitalului care l-a găsit pe respectivul și a alertat personalul medical. Șoferul a fost scos din mașină SMART și transportat la UPU, plin de sânge în zona feței, în stare de comă. Medicii au făcut tot posibilul sa îl salveze, dar într-un final l-au transferat la Craiova la Secția de Neurochirurgie.

Tânărul a lăsat un bilet prin care își cerea scuze familiei și se temea că gestul său va afecta imaginea celor dragi. Cumva parcă, tânărul cerea ajutor, preferând să comită fapta lângă unitatea medicală din municipiu. De altfel acesta și-a parcat micul autoturism chiar în zona intens circulată a spitalului. Polițiștii au deschis în această cauză un dosar penal. Pacientul se află internat în stare critică Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *