Ultima oră

Bătaie între romii din Bălteni. Au intervenit mascații!

Un scandal în care au fost implicate mai multe persoane a izbucnit, duminică, 28 aprilie 2024, în localitatea dâmboviţeană Bălteni, şase persoane fiind rănite. Oamnii legii au fost nevoiţi să tragă câteva focuri de avertisment pentru a-i potoli pe certăreți.

Pentru aplanarea conflictului, la faţa locului au intervenit şi mascaţii şi jandarmii.

„Poliţiştii, împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa s-au deplasat imediat la faţa locului, pe strada Cazanului, în localitatea Bălteni, pentru aplanarea unui conflict produs între mai multe persoane, în cadrul căruia au fost folosite şi obiecte contondente. În urma intervenţiei, au fost executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical, fără a fi rănită nicio persoană”, precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

În urma conflictului, şase persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 54 de ani au fost rănite, iar o altă persoană a fost evaluată medical la faţa locului.

„Conflictul a fost aplanat, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, mai arată sursa citată.

Potrivit unor surse, scandalul a continuat la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, acolo unde rudele celor răniți, aduse pentru a primi îngrijiri medicale, au continuat scandalul, fiind nevoie de intervenția jandarmilor, mascaţilor, dar şi a agenţilor de la ordine publică.

Martorii le-au spus oamenilor legii că în zonă au loc des scandaluri, iar situaţia pare scăpată de sub control.

De data acesta s-au războit două grupări rivale din Bălteni, sat ce aparține comunei Conţeşti.

sursa: adevarul.ro

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *