Ultima oră

Băut fiind, a acroșat mașină unei femei din Bărbătești

La data 30 august a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie din comuna Bărbătești, cu privire la faptul că i-ar fi fost acroșat autoturismul, care era staționat pe raza localității, iar conducătorul auto se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cu ocazia deplasării la fața locului, lucrătorii Secției 6 Poliție Rurală Tg-Cărbunești au stabilit faptul că în seara aceleiași zile, în timp ce un localnic de 35 de ani, conducea un autoturism, pe DJ 661 Musculești, din direcția comunei Turburea către orașul Târgu Cărbunești, a pierdut controlul volanului și a acroșat cu partea lateral dreapta autoturismul apelantei, care era staționat regulamentar în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *