Până astăzi, 19 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.148.710 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.079.408 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.817 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 305 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 35.514 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 18.09.2021 (10:00) – 19.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 58 de decese (32 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dolj, Gorj, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 58 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 la categoria de vârstă peste 80 ani.
55 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.388. Dintre acestea, 849 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 201 sunt minori, 183 fiind internați în secții și 18 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.388.634 de teste RT-PCR și 2.870.487 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.327 de teste RT-PCR (5.174 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.153 la cerere) și 21.129 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 28.127 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.703 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.559 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 350 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.944 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 18 septembrie, 1.078 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 211.150 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.711 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.913 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franța, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 3 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Polonia și Kuweit. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 194 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia și unul în Bulgaria, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
În intervalul 9 septembrie 2021 – 16 septembrie 2021, au fost raportate 37.521.784 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.