Politică

Bordușanu: Consumul de droguri trebuie pedepsit!

Anca Bordușanu, secretarul executiv al PSD Gorj, consilier județean și membru în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) consideră o carență a legislației, faptul că nu este incriminat consumul de droguri, decât în situația în care consumatorul este depistat la volanul unui autoturism. Bordușanu a arătat, zilele trecute, într-o postare pe o pagină de socializare, că în urma discuțiilor pe care le-a purtat cu parlamentarii PSD, aceștia vor iniția amendarea legii, în sensul în care consumul de droguri să fie pedepsit.

Anca Bordușanu a afirmat că problema consumului de droguri în rândul tinerilor a fost discutată și în cadrul ATOP, împreună cu autoritățile județene.

”Drogurile reprezintă, într-adevăr o amenințare serioasă pentru tineri, dar abordarea trebuie să fie una echilibrată bazată pe educație, prevenție, sprijin și măsuri concrete. Această problemă a fost discută și în cadrul ultimei ședinte A.T.O.P., atunci când au fost invitați factorii decizionali de la nivelul județului. Deși se desfășoară ample campanii de prevenire în unitățile de învățământ, problema ia amploare și prin faptul că o parte dintre consumatori au vârste cuprinse între 20 și 30 de ani”, a arătat consilierul județean PSD.

Lider al Organizației de Femei a PSD Gorj, Anca Bordușanu, a adăugat că parlamentarii social-democrați vor iniția un proiect legislativ pentru incriminarea consumului de droguri.

”Consider o lacună legislativă faptul că, consumul de droguri nu este incriminat, decât dacă ești prins la volanul unui autoturism, însă deținerea este infracțiune. Am purtat deja discuții cu colegii mei parlamentari, care vor iniția o propunere legislativă prin care consumul de droguri să fie pedepsit!”, a precizat Bordușanu

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *