Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, îl taxează pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după ce a condiționat bugetul CE Oltenia de reducerile de personal.
Ministrul Energiei a solicitat conducerii Complexului Energetic Oltenia să reducă din posturile de conducere și din rândul personalului administrativ. Posturi de șefi au fost reduse în CE Oltenia și în 2024 în urma unei ordonanțe de urgență a guvernului. Aceste măsuri de austeritate au creat nemulțumire în rândul sindicaliștilor din cadrul companiei energetice de la Târgu-Jiu. Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, îl taxează pe ministrul Energiei după ce a condiționat bugetul CE Oltenia de reducerile de personal. Liderul SMEO consideră această condiționare a lui Sebastian Burduja ca fiind o amenințare.
„Îl rog pe domnul ministru să nu uite că în aceste companii lucrează mii și mii de oameni. Să nu creadă că aceste amenințări nu au efecte asupra oamenilor. De ce să creeze o problemă, o grijă a zeci de mii de lucrători din această industrie din cauza unor dispute, presupun, pe care o ai cu o persoană sau alta. Cam sună a amenințare și, până la urmă, unde trăim? Până acum, nu spuneau că toate aceste companii sunt conduse pe 109, care e guvernare corporatistă, e imixtiune, e un abuz de putere? E o chestie de a da bine? Am o singură rugăminte, când face aceste declarații, că nu e vorba de conducători, ci de zeci de mii de oameni. Oamenii întreabă, le creezi o stare de incertitudine, pe de-o parte, spui că te duci să decalezi termenele, dar, pe de altă parte, spui că nu aprobi bugetele. Trebuie să conștientizeze faptul că oamenii încasează veniturile, trebuie să respecți partea legală, dar atunci când ai un buget aprobat și cheltuiala poți s-o faci în limita unor anumite standarde. E posibil, până la urmă, să nu ducă la capăt asta, pentru că niciodată nu va câștiga o confruntare de genul acesta, unde e vorba de zeci de mii de oameni și nu avertizez și nu ameninț. Îl rog pe domnul ministru să nu se joace cu zeci de mii de angajați în sensul de a pune o presiune pe care nu e normal să o pună”, a precizat Gabriel Căldărușe.