Bulgaria este prima ţară din Uniunea Europeană care nu mai aplică o strategie cu grupe prioritare la vaccinarea împotriva COVID-19, informează joi AFP.
Guvernul de la Sofia şi-a schimbat abordarea după ce nu a reuşit să convingă suficiente persoane din categoriile cărora li se dădea prioritate – personalul medical, din învăţământ şi din serviciile de asistenţă socială. Numai o treime din cei înscrişi pe liste s-au prezentat la centrele de vaccinare, scrie agerpres.ro.
În Bulgaria, rata de vaccinare este cea mai mică din UE: au primit cel puţin o doză de vaccin doar 168.000 de oameni, adică 2,4% din populaţie, în timp ce media în Uniune este de 4,2%.
În aceste condiţii, guvernul condus de premierul Boiko Borisov a desfiinţat priorităţile la vaccinare în momentul în care a venit rândul pentru cei cu vârste sub 65 de ani şi pentru bolnavii cronici.
Ca urmare a deciziei, de la sfârşitul săptămânii trecute în faţa spitalelor din Sofia s-au format cozi. Şefa unei policlinici din capitală arăta că „situaţia s-a schimbat radical. Înainte, trebuia să rugăm oamenii să se vaccineze. Acum, echipele sunt foarte ocupate”.
Joi deja nu mai erau doze de vaccin disponibile şi în marile oraşe accesul general la imunizare a fost suspendat temporar în marile oraşe.
Ministrul sănătăţii, Kostadin Anghelov, şi-a exprimat indignarea faţă de întârzierea livrărilor de vaccin AstraZeneca; el a criticat şi guvernul din care face parte, afirmând ironic, zilele trecute, că „avem conducători formidabili: au deblocat sistemul creând un haos monstruos!”, consemna ziarul Segan, preluat de AFP.
sursa: stiripesurse.ro