Potrivit planului de restructurare, Complexul Energetic Oltenia ar fi trebuit să închidă două grupuri energetice la sfârșitul acestei luni. Managerul CE Oltenia dă, însă, asigurări că grupul nr.3, de la Rovinari și nr.6, de la Turceni vor funcționa și în anul 2023. Până în 2024, CEO trebuie să finalizeze cele 8 parcuri fotovoltaice, iar până în 2027, cele două grupuri pe gaze de la Turceni și Ișalnița. “Cele două grupuri de la Rovinari și Turceni vor funcționa în 2023. Deci, Transelectrica a făcut solicitarea ca aceste 2 grupuri să fie funcționale în anul 2023, conform Legii decarbonizării. Grupul 3 de la Rovinari va funcționa până în trimestrul 4. La începutul trimestrului 4, va fi oprit pentru a face racordarea instalației de desulfurare la grupul 5. Cel de la Turceni îl avem în plan să funcționeze până la sfârșitul anului. Primele grupuri pe gaze vor fi funcționale la începutul anului 2027. Pentru 4 dintre proiecte, legat de sursele de producție de fotovoltaice, s-au constituit societățile mixte, avem consultantul care lucrează la caietul de sarcini în vederea scoaterii la licitație a investiției. Pentru celelalte 4 parcuri fotovoltaice suntem în faza finală cu partenerul în a finaliza acele societăți mixte, să dăm drumul la licitație și pentru aceste investiții, pentru construirea lor. În 2024, vor fi funcționale toate 8 parcuri, întreaga capacitate de 375 de megawați”, spune Daniel Burlan.
“Dacă numărul de personal nu ne permite funcționarea, vom face angajări”
Contractele noilor angajați în acest an pe perioadă determinată au fost prelungite cu încă 6 luni. Managerul CE Oltenia anunță că se vor face noi angajări și în 2023, dacă se vor pensiona mulți dintre salariați. “Legat de cei care au fost angajați pe perioadă determinată, în prima fază s-au prelungit contractele pe 6 luni de zile, până la 30 iunie 2023. De la începutul angajărilor, începând din luna iunie, am tot spus că vor fi angajați pe perioadă determinată. Am spus că nu vor pleca angajați pe perioadă nedeterminată acasă, că într-un program de restructurare vor pleca pensionabili. Am făcut evaluare și dacă numărul de personal nu ne permite funcționarea cu capacitățile pe care le avem programate să funcționeze pe parcursul anului 2023 și e nevoie, vom face angajări pe perioadă determinată, vom menține personalul care este angajat pe perioadă determinată. Vom avea în vedere să ne asigurăm de personal pentru capacitățile care sunt în funcțiune”, a declarat Daniel Burlan.