Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj va organiza pe parcursul acestui an o serie de miniburse la sediul instituției. Minibursele vor avea loc la solicitarea agenților economici și în colaborare cu angajatorii.
Reprezentanții AJOFM Gorj estimează că vor avea loc cel puțin două miniburse până la finalul acestui an. Una ar urma să fie organizată pentru firmele care activează în domeniul HoReCa și a doua în domeniul construcțiilor.
În cele două domenii de activitate necesarul de forță de muncă este la un nivel ridicat. Este și motivul pentru care anumite companii aleg să aducă personal calificat sau necalificat din afara țării, din state din zona Asiei. Astfel, și în municipiul Târgu Jiu, pe la terase și în restaurante au ajuns să servească la mese ospătari din Sri Lanka sau din alte state îndepărtate.