Mai multe calendare ortodoxe au fost tipărite greșit potrivit Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Erorile privesc dezlegările la pește din Postul Paștelui.
Mai mulți creștini ortodocși au fost duși în eroare cu privire la datele din calendar în care apar dezlegările la pește din „Săptămâna Albă”, în Postul Paștelui. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a trimis o erată în care a precizat care sunt, de fapt, datele corecte.
„Aducem la cunoștința credincioșilor care au achiziționat calendare de perete cu 12 file, de la pangarele bisericilor de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului că, dintr-o regretabilă eroare asumată de tipografie, o parte dintre acestea au o greșeală în Luna Martie, unde dezlegările la pește din „săptămâna albă” apar, în mod eronat, în prima săptămână din Postul Mare.
Astfel, pentru clarificare, în săptămâna 11-17 martie (săptămâna albă) este dezlegare la lapte, brânză, ouă și pește, iar începând cu ziua de luni, 18 martie, intrăm în Postul Mare”, a transmis Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
În cadrul acestui Post al Paștelui doar două zile sunt consemnate în calendar cu dezlegare la untdelemn, vin și pește: Buna Vestire (25 martie) și Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile (28 aprilie).