Dezvăluiri

Canalizarea din Târgu Cărbunești nu e funcțională! Fugaru: „O bătaie de joc”

Ion Fugaru, fostul viceprimar de Târgu Cărbunești, candidat PPU SL la funcția de primar al localității, a demonstrat că a avut dreptate atunci când a anunțat că investiția la canalizarea de pe strada Pieții este "o bătaie de joc". Pe acest tronson, acum câteva zile, toate căminele erau pline de apă stătută.

„Cu ceva luni în urmă am luat poziție față de firma care executa lucrarea de canalizare pe strada Pietii, întrucât am constatat ca este bataie de joc la adresa oamenilor de pe această stradă și am spus ca nu va fi funcțională. Au sărit de doi metri în sus primarelul orasului si Daniel Popescu, spunând la vremea respectivă, că nu e treaba mea și Uniunea Europeană da banii, că fac ce vor și lucrarea este ca la carte”, a transmis Ion Fugaru, supărat de lipsa de reacție a autorităților locale. Acesta povestește că a cerut sprijin și celor intrați în bătălia electorală din această toamnă. Dar, fără efect…

„Am făcut apel și la contracandidații mei care au spus că nu este nicio problemă. Acum vă prezint situația reală a acestei canalizări, după care va rog sa vă spuneți punctul de vedere. Este cea mai mare bătaie de joc la adresa Carbunestenilor. Nu vă mai spun că, toată este plină cu pietrele care le-am filmat la vremea respectivă”, a completat Fugaru.

Primarul orașului, Dănuț Birău, anunța în luna ianuarie, pe site-ul Primăriei că:” Lucrarile de „Reabilitare si extindere retea de canalizare menajera pe strazile Pietii, Trandafirilor, Fagului, Garii si Gilortului, din orasul Targu Carbunesti” sunt în proportie de 50% realizate. Aceste lucrari constau mai exact în înlocuirea retelei de canalizare menajera pe o suprafata de 1506 m, extinderea retelei de canalizare pe o suprafata de 430m, precum si reabilitarea si extinderea retelei de distributie a apei pe aceasta portiune vizata. Suma totala pentru acest obiectiv de reabilitare si extindere a retelei de canalizare se ridica la suma de 2.624.383 lei. Pe langa reabilitarea retelei de canalizare, lucrarile de reabilitare efectiva a str. Pietii oras Tg Carbunesti Km 0=540 km 1=932′ se vor ridica la suma de 2.637.815,64 lei cu TVA”.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *