Naturali vs. îndulcitori de sinteză
Îndulcitorii sunt de două tipuri: naturali şi de sinteză. Consumaţi în doze recomandate, aceşti aditivi ar trebui să reprezinte o primă opţiune pentru senzaţia gustului dulce, în caz de regim alimentar, recomandat de medic.
- Cei naturali sunt de origine zaharidică (zaharoză, fructoză, maltoză) sau polioli (sorbitol, xilitol). Aceştia din urmă au o putere de îndulcire egală sau inferioară zahărului, cu aport caloric înjumătăţit. În plus, mai oferă un avantaj sănătăţii, şi anume că se absorb lent în sânge, cresc uşor nivelul glicemiei şi menţin o secreţie a insulinei redusă. Exemple: eritritol – îndulcitor vegetal fără calorii, extras din porumb; stevia are o putere de îndulcire de aproximativ 200 de ori mai mare decât cea a zahărului, iar indexul glicemic este mai mic decât cel al glucozei (ideal pentru diabetici); xilitol – poate fi găsit în fructe şi legume şi chiar produs de corp prin metabolism.
- Îndulcitorii de sinteză sunt substanţe cu putere foarte mare de îndulcire, de sute de ori mai mare decât a zahărului. Din acest motiv, se utilizează în cantităţi foarte mici, deci aportul caloric este scăzut. Nu modifică glicemia, nu declanşează secreţia de insulină, nu contribuie la apariţia cariilor.
Cei mai consumaţi îndulcitori cu 0 calorii
- Zaharina este cel mai vechi îndulcitor sintetic. După consum, lasă în gură un gust uşor amărui. Deşi datele care sugerează riscul de cancer nu sunt pe deplin confirmate, consumul zaharinei în sarcină nu este recomandat; poate traversa placenta, generând riscuri pentru sănătatea fătului.
- Aspartamul e un îndulcitor cu o putere de îndulcire de aproximativ 200 de ori mai dulce decât zahărul. Prin metabolizare, aspartamul generează 4 calorii la 1 gram, dar fiind consumat în cantităţi foarte mici, aportul real de calorii tinde spre 0.
- Sucraloza este de 600 de ori mai dulce decât zahărul. Este folosită pentru îndulcire în diferite metode de procesare ale alimentelor, pentru că este stabilă când vine vorba despre numeroşi factori fizici şi chimici.
- Acesulfamul de potasiu este un îndulcitor sintetic, cu o putere de îndulcire de 200 de ori mai mare decât cea a zahărului. Comparativ cu aspartamul, acesulfamul de potasiu este stabil la căldură şi este de preferat a fi folosit ca aditiv alimentar în procesul de preparare termică al alimentelor sau în produse cu o durată îndelungată de valabilitate. Nu determină modificări ale glicemiei la pacienţii cu diabet zaharat.
- Alitamul, un îndulcitor de generaţie mai nouă, are o putere de îndulcire de 2.000 de ori mai mare decât cea a zahărului şi de 10 ori mai mare decât cea a aspartamului. Are avantajul că nu lasă un gust neplăcut după consum.
