Eveniment

Când încep lucrările la terminalul multimodal de la CET?

Autoritățile din Târgu Jiu sunt în căutarea unui constructor pentru realizarea primului terminal multimodal park&ride din oraș. Construcția parcării și a infrastructurii conexe, inclusiv stațiile de reîncărcare, trebuie să înceapă până la sfârșitul primăverii. Proiectul beneficiază de un buget de aproximativ 35 milioane de lei. Printre lucrările planificate se numără amenajarea parcării, crearea unor căi de acces pentru transportul public local, instalarea unei rețele de stații de încărcare pentru vehicule electrice, construcția unei autogări și a peronelor, extinderea liniei de contact pentru troleibuze, asigurarea alimentării cu energie electrică, iluminat public, digitalizare, montarea de panouri fotovoltaice și realizarea unui post de transformare a tensiunii medii.

Obiectivul are menirea să încurajeze folosirea transportului în comun sau a mijloacelor alternative de transport, adresându-se, în special, persoanelor care vin în oraș cu autoturismele personale, creând aglomerație în trafic și ocupând locurile de parcare existente. Li se oferă astfel posibilitatea să parcheze în siguranță și să se deplaseze către locul de muncă sau în diverse zone ale municipiului folosind transportul în comun sau mijloace alternative de transport.

Investiția presupune:
– Amenajare parcare (inclusiv spații verzi și vegetație estetică), cu dotări moderne, care vor asigura atât confortul cetățenilor, cât și siguranța vehiculului parcat, fiind dotată cu urmatoarele facilități:
– Sistem de control automat al accesului;
– Soluție electronică de taxare, cu facilități de plată multiple integrată cu sistemul de transport public, astfel încât să permită tarifarea preferențială pentru cei care utilizeaza parcarea în regim de park&ride;
– Supraveghere video locală;
– Parcarea va fi îngrădită corespunzator, din motive de siguranță, dar și pentru dirijarea corectă și sigură a fluxurilor de vehicule și pietoni;
– Pentru deplasarea pietonală confortabilă în condiții de vreme rea, trotuarele majore vor fi acoperite, iar direcțiile vor fi semnalizate cu panouri de informare;
– Vor fi amenajate 353 de locuri de parcare;
– Căi de acces pentru transportul public local, autoturisme și microbuze/autocare turiști;
– Rețea de stații de încărcare vehicule electrice;
– Autogară (clădire pentru pasageri și peroane pentru transportul public în comun), modernă și estetică, cu spații de așteptare, spațiu pentru șoferii transportului în comun și personalul deservent și un spațiu tehnic. Clădirea va fi eficientă energetic, încălzirea va fi asigurată parțial din surse nepoluante. De asemenea, pe acoperiș vor fi prevăzute panouri fotovoltaice.
– extinderea liniei de contact pentru transportul în comun cu troleibuzul pe strada Termocentralei, de la sensul giratoriu existent la intersecția cu Aleea Victoriei până la obiectiv și rețea de contact de incintä pentru peroanele dedicate transportului în comun local;
– Alimentarea cu energie electrică pentru clădirea autogării, pentru toți consumatorii obiectivului;
– Servicii digitalizate, care asigură:
– panouri de informare;
– în cazul panourilor interioare, se vor afișa și informatil generale de interes local: tarife, orarul de transport public, informatii generale;
– monitorare de program în interiorul clădirii, similare cu cele din gări și aeroporturi;
– totemuri interactive, cu ecrane de mari dimensiuni de tip touch-screen, cu acces Internet și aplicații de prezentare prioritară a informațiilor de interes local: tarife, orarul de transport public, harta interactivă, harta serviciului de transport public și aplicație de planificare a călătoriei, etc.;
– senzori parcare pe zone sau pe fiecare loc de parcare, astfel încât să existe o informare permanenta cu privire la gradul de încărcare a parcării, dar și pentru direcționarea șoferilor către zonele cu locuri disponibile;
– panouri de informare a călătorilor la peroanele de autobuz și în stațiile de călători, dinamice, pe care se vor afișa ceasul în timp real, precum și programul de sosire și plecare, numarul / indicativul liniei, direcția etc.;
– portal web și aplicație mobilă, cu servicii online locale: plata parcării, a biletului de călătorie sau a energiei electrice la stațiile de încărcare, rezervarea unui loc de parcare sau a unui interval de încărcare la stația electrică;
– sisteme moderne automate de plată a parcării și de achiziție a titlurilor de călătorie;
– stație meteo locală, ce va furniza informațiile în timp real pe site-ul web și în aplicație;
– interfețe. API la toate aplicațiile din sistem;
Iluminatul public va fi de tip „smart”, dotat cu senzori de mișcare și de prezență, atât în interiorul clădirii cât și în parcare;
– panouri fotovoltaice;
– pe amplasament se prevede un branșament de mare putere (post trafo pe medie tensiune), precum și o substație electrică de tracțiune urbană în container care va alimenta rețeaua de contact a sistemului de transport în comun cu troleibuzul în lungime de aproximativ 3,4 km.

De asemenea, acelasi post trafo va asigura și alimentarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice, precum și necesarul de energie local.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *