Soarta celor 1800 de angajați care au contrate pe perioadă determinată cu Complexul Energetic Oltenia stă doar în mâna oamenilor politici. Liderii de sindicat spun că, doar în momentul în care se va face bugetul de venituri și cheltuieli o să-și dea seama dacă oamenii o să mai rămână în cadrul CE Oltenia. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, atunci vor merge din nou către politicieni pentru a rezolva problema.
„Este o întrebare care, poate, își va găsi răspunsul când o să apară bugetul Complexului Energetic Oltenia. Deci, dacă o să vedem la final de an că rămân 8 mii de angajați, iar o să mergem către politicieni și iar trebuie să facem ceva pentru ca oamenii să rămână în companie. În momentul de față, nu se mai poate funcționa fără ei! Sau se poate fără, dacă oprim jumătate din activitate”, a declarat președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu.
CEO nu are bugetul aprobat
Sindicaliștii mai ridică o problemă legată de faptul că CE Oltenia nu are bugetul aprobat nici până la această dată, fapt care nu s-a mai petrecut până acum. „Vedeți că, nu știu dacă a sesizat lumea, cred că este singurul an în care, în luna septembrie, noi nu avem buget aprobat. E o problemă!”, a mai spus Pîrvulescu.