PNL Gorj a organizat, sâmbătă, la Schela, o acțiune de plantat copaci. Zeci de membri ai formațiunii politice au pus mâna pe lopeți pentru a pune umărul la împădurirea unei zone. La acțiune, a participat și prefectul județului Gorj, candidatul Partidului Național Liberal la Primăria Târgu-Jiu, Iulian Popescu.
„Împreună cu echipa PNL Târgu-Jiu și cu o mulțime de copii și de tineri, am venit la Schela să plantăm copaci. Este foarte bună această conectare cu natura. Demult, când eram pe băncile școlii, aveam, la Limba Română, o lecţie care se chema „Uită-te bine, nu sunt copaci, sunt oameni!”. Pentru mine, această lecţie a rămas ca un motto în viaţă. De fiecare dată când văd copaci, văd o pădure și știu că un om a fost acolo și a plantat acel copac. În acea poveste se spunea că fiecare om trebuie să facă în viaţă un copil, să construiască o casă, să planteze un copac. Cel puţin un copac, în fiecare an. Vă invit şi pe voi, în număr cât mai mare, să participaţi, alături de specialiștii Direcției Silvice Gorj, la acţiuni de împădurire în diferite zone ale Gorjului. Mai avem câteva zile, perioada cea mai bună pentru plantat este între 15 martie şi 15 aprilie. Putem ajuta natura şi, în acelaşi timp, ne putem ajuta şi pe noi, Ne încărcăm bateriile, facem mișcare, ne conectăm cu natura astfel încât de luni să dăm tot ce e mai bun din noi pentru comunitate, pentru municipiul Târgu-Jiu și pentru județul Gorj”, spune Iulian Popescu.