Iulian Popescu ia în calcul o candidatură la alegerile parlamentare, programate în luna decembrie. Liderul liberalilor de la municipiu a reușit să se claseze pe locul 2 la locale, după primarul PSD al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, la o distanță de doar circa 3%. Iulian Popescu nu vrea, însă, să apară pe o eventuală listă comună de candidați cu Partidul Social-Democrat .
“ Este una din variante(nr. o candidatură la parlamentare). Trebuie să ne întărim echipa, să facem analize. Aceste analize sunt deja în lucru și sunt discuții interne pe fiecare organizație, pe modul de a organiza următoarele alegeri. Împreună cu echipa, vom decide care sunt persoanele cele mai potrivite pentru lista de parlamentari. Viața merge înainte. Am avut discuții, în această perioadă, atât cu comunitatea, cât și cu activul de partid. Și în zilele pe care le-am petrecut la București, am avut întâlniri importante cu directorul pe România al Băncii Europene de Investiții, care este o cunoștință mai veche și a fost numit de câteva luni la București. Este o cunoștință pe care o știu din Luxemburg. Am discutat foarte multe ore aplicat despre oportunitățile de finanțare pentru universități, administrația locală, pentru proiecte strategice. (…)Personal nu pot să accepte liste comune. Nu voi face parte din niciun fel de joc electoral, nu va exista numele lui Iulian Popescu pe o listă cu candidați PSD. Una este e ce ți se impune, alta este ce poți să accepți. Nu sunt obligat să accept.(…) Eu am venit în politică să muncim pentru cetățeni, nu pentru Ciucă, nu pentru Ciolacu, nu pentru PSD ”, afirmă Iulian Popescu.