MondenUltima oră

Cântăreaţă în vogă, condamnată la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității, după ce a mituit doi polițiști

Cunoscuta solistă, Lidia Buble, a fost condamnată definitiv, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, la un an închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DIICOT, după ce în urmă cu doi ani a mituit doi poliţişti de la Rutieră pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest.

Lidia Buble a primit un an închisoare pentru dare de mită, însă magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani.

În această perioadă, Lidia Buble trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.

În acelaşi dosar, unul dintre poliţiştii care au primit mită de la cântăreaţă, Constantin Marius Miulescu, a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare şi interzicerea ocupării funcţiei de agent de poliţie pe durata unui an, scrie Agerpres.

În plus, de la el a fost confiscată suma de 450 lei, reprezentând mita primită de la Lidia Buble.

Procurorii DIICOT au prins-o întâmplător pe Lidia Buble că i-a mituit pe cei doi agenţi de la Rutieră. Ea a cerut prin telefon sfatul unui prieten în legătură cu suma pe care urma să o dea poliţiştilor, însă amicul ei era vizat de o anchetă privind traficul de droguri, având telefonul pus sub supraveghere.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *