Pentru a încetini răspândirea virusului deosebit de infecțios și adesea mortal, o companie națională pentru vaccinare a fost inițiată. În orașele și statele cel mai afectate, vaccinarea a fost obligatorie și certificate oficiale de vaccinare erau necesare pentru a munci, pentru a merge la școală, pentru a folosi trenurile sau chiar pentru a merge la o simplă piesă de teatru.
Ordinele privind vaccinarea obligatorie au înfuriat mulți americani care au format ligi anti-vaccinare pentru a-și apăra libertățile personale. În încercarea de a păcăli oficialii de sănătate publică, care mergeau din ușă în ușă (adesea escortați de polițiști) pentru a pune în aplicare legile de vaccinare, unii activiști anti-vaccinare își falsificau certificatele de vaccinare. Oficialii medicali nu puteau să stabilească dacă certificatele erau autentice, astfel că au recurs la dovezile fizice. Aceștia cereau să vadă cicatricea de la vaccinare.
Mulți oameni au încercat să evite vaccinarea pe cât posibil
În urma unei tehnici dezvoltate de Edward Jenner la sfârșitul secolului XVIII, vaccinarea împotriva variolei în anii 1900 însemna tăierea pielii de pe umăr cu un cuțit și apoi tamponarea rănii cu virus activ.
„Beneficiarul vaccinului începea să se simtă rău, de obicei având febră și dureri la locul vaccinării. Locul în care era vaccinat devenea tot mai iritat, se forma o coajă care apoi cădea. Tot ce rămânea era o cicatrice de mărimea unui bănuț. Așa îți dădeai seama dacă vaccinarea a avut efect”, a explicat Michael Willrich, profesor de istorie la Universitatea Brandeis, SUA.
Având în vedere că procesul de vaccinare era atât de brutal și pentru că activiștii anti-vaccinare exagerau riscul contractării de tetanos sau sifilis prin vaccin, au existat mulți oameni care au încercat să evite vaccinarea pe cât posibil. Cea mai comună tactică era cumpărarea unui certificat fals de vaccinare.
Cicatricea devenise o formă fizică de certificare
Chiar și în 1904, un articol din The New York Times intitulat „Fraudă cu certificate de vaccinare” relata despre „un trafic extins de certificate inutile de către medicii din partea de est” care comitea „o escrocherie asupra săracilor, ignoranților și naivilor”.
Toate școlile publice solicitau dovezi de vaccinare, astfel că ligile anti-vaccinare răspândeau informații și numele medicilor care erau dispuși să semneze pe o hârtie că un copil „nu era apt din punct de vedere medical” pentru vaccinare. Dacă nu doreau să plătească un medic, părinții falsificau ei înșiși certificatul de vaccinare.
„Având în vedere că certificatele de vaccinare puteau fi falsificate atât de ușor, oficialii cereau să vadă cicatricea. Această era o formă fizică de certificare”, a adăugat Willrich, citată de History.
Ce se întâmpla cu cei care nu arătau o cicatrice „proaspătă” de vaccinare?
În 1901, renumitul medic James Hyde de la Colegiul Medical Rush din Chicago scria un editorial prin care făcea apel la oficialii din sănătate să facă tot ce le stă în putință pentru a eradica variola. Hyde propunea folosirea cicatricei de vaccinare drept singurul bilet sau „pașaport” pentru participarea la viața civică din SUA. „Vaccinarea ar trebui să fie pașaportul de intrare în școlile publice, cabinele de vot, tribunale și orice poziție de privilegiu, profit sau onoare”, scria Hyde.
În școli, fabrici și clădirile guvernamentale, precum și pe vasele de imigranți care ajungeau în porturile americane, cei care nu arătau o cicatrice „proaspătă” de vaccinare (care arăta imunizarea în ultimele cinci zile) erau vaccinați pe loc.
În 1903, statul american Maine a adoptat un decret prin care „nicio persoană nu era lăsată să lucreze într-o fabrică de cherestea dacă nu putea să arate o cicatrice de vaccinare”. În același an, magnatul Henry Clay Frick a ordonat ca toți angajații de la oțelăriile din zona Pittsburgh și familiile acestora să arate o cicatrice de vaccinare. „Acest ordin ar fi afectat 300.000 de oameni. Este destul de semnificativ pentru o singură întreprindere”, a spus Willrich.
