Legea 197/2021 prin care mai mulți mineri și energeticieni din cadrul Complexului Energetic Oltenia au ieșit la pensie a dus la pierderea specialiștilor din termocentrale și carierele miniere. Din această cauză, pe lângă salariații pe perioadă determinată care au fost angajați de compania energetică, producătorul de energie a apelat și la reangajarea pensionarilor pentru a suplini lipsa de personal din anumite puncte. Cele mai mari probleme în perimetrele miniere sunt cu lipsa electricienilor. De asemenea, în cele trei termocentrale sunt probleme cu persoanele care ocupă posturile de tablotari. „Cele mai mari probleme în carierele miniere din punct de vedere al personalului sunt cu electricienii. Au ieșit foarte mulți la pensie și au rămas multe poziții descoperite. Sunt probleme și în termocentrale, dar acolo au mai fost angajați cei care au ieșit la pensie. Persistă însă lipsa tablotarilor din panourile de comandă. Este un post cheie în termocentrală și nu poți să formezi specialiști peste noapte”, potrivit angajaților din cadrul companiei energetice.
Câți pensionari a reangajat CE Oltenia
Din cauza lipsei de personal calificat conducerea Complexului Energetic Oltenia a decis să-i reangajeze pe o parte dintre specialiștii care au ieșit la pensie. În total, aproximativ 300 de angajați se regăsesc în această situație. Totuși, această măsură nu i-a mulțumit pe unii dintre liderii de sindicat care au solicitat în repetate rânduri ca pensionarii să fie trimiși acasă.