Dezvăluiri

Cariera Peșteana va rămâne fără două treimi dintre salariați

Una din carierele miniere din Complexul Energetic Oltenia va rămâne anul acesta fără o mare parte a salariaților. Potrivit lui Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, cea mai mare parte a minerilor de la Peșteana se încadrează la noile condiții de pensionare. Vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani și vor avea posibilitatea să plece chiar din acest an din cadrul subunității miniere.

Dumitru Pârvulescu a precizat că două treimi dintre salariați vor avea posibilitatea să se pensioneze. Nu se știe cum va fi asigurată continuitatea în activitate. Pe de altă parte, Cariera Peșteana era propusă pentru închidere în perioada următoare. Cu toate acestea, este nevoie de mai mult cărbune pentru a porni încă un bloc energetic. Complexul Energetic Oltenia a anunțat că va pune în funcțiune încă un grup energetic pentru a suplimenta producția de energie electrică. Acesta lucru se va face la solicitarea Guvernului și a Ministerului Energiei, pentru ca România să reducă dependența de gazele naturale din Rusia și de energia electrică obținută de la export.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *