Decizie controversată
Tribunalul București a admis cererea asociației Bankwatch și a decis, printr-o încheiere de ședință, pe 17 iunie a.c., suspendarea avizului de mediu al Carierei Roșia, până la judecarea fondului, adică până instanța va horărî dacă anulează sau nu avizul de mediu.
Trebuie spus că exploatarea minieră de la Roșia, cea mai mare din România, are aproximativ 1.200 de salariați și asigură în jur de 10.000 de tone de cărbune, zilnic, necesare funcționării unui grup energetic al termocentralei de la Rovinari.
La intrarea în carieră, la Moșneni – Fărcășești, a ajuns, joi, Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, demis de la conducerea instituției, în septembrie, anul trecut. Berceanu este membru USR, iar în urmă cu trei zile și-a lansat candidatura la șefia partidului.
Acesta a sunat la 112 și a solicitat un echipaj de poliție care să constate că nu e respectată soluția instanței, deși aceasta fusese comunicată CEO cu doar câteva minute mai devreme.
Reprezentanții USR au sesizat poliția
În final, cariera a fost închisă, iar Berceanu a depus plângere penală pentru nerespectarea OUG 195/2005 privind protecția mediului.
Actul normativ prevede, la Art.98, alin (2), lit.c, că, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu, (ATENȚIE!) dacă faptele ”au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală”.
În același timp, senatorul USR Dragoș Popescu, care îl însoțea pe Berceanu, a sesizat Garda Națională de Mediu.
Burlan: Închiderea carierei înseamnă închiderea unui grup energetic de la Rovinari.
Președintele Directoratului CEO, Daniel Burlan a afirmat, într-o intervenție la un post local de televiziune, că fe când s-a înființat CEO, Bankwatch încearcă să blocheze activitatea și să se folosească de tot felul de tertipuri pentru a îngreuna activitatea companiei.
”Instanța a reținut că Bankwatch a reușit să creeze o aparență că acordul de mediu a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale și decide suspendarea acordului de mediu, până când instanța va judeca, pe fond, solicitarea Bankwatch de anulare a acordului de mediu. Mai reține instanța că se pot produce pagube asupra speciilor și habitatelor protejate. Am făcut recurs și acest recurs trebuie să se judece în regim de urgență. Cărbunele e cea mai sigură sursă de producere a energiei, însă cu astfel de acțiuni făcute de aceste organisme, încep să mă îndoiesc de acest lucru, dacă la orice acțiune a unei așa zise organizații de mediu se sistează activitatea într-o carieră”, a precizat Burlan la Tele3.
Șeful CEO s-a declarat îngrijorat de faptul că, deși în această perioadă guvernanții încearcă să găsească capacități suplimentare de producere de energie, și se emit acte legislative care vin în sprijinul activității companiei energetice, așa zisele organizații de mediu încearcă prin toate mijloacele să stopeze activitatea.
”Azi am văzut un personaj care, cândva, a reprezentat interesele statului român, și sper că nu alte interese, care se lăuda că a făcut plângere penală împotriva unor funcționari de la Cariera Roșia și el vrea oprirea carierei. El vrea să stingă lumina în România? Știți ce înseamnă închiderea Carierei Roșia până la finalul anului? Față de ce ne-am angajat, ca producție de energie, înseamnă închiderea unui grup energetic de la Rovinari. Cu impact economic și social major, la nivel național. Lipsa de energie în România, mai ales în această perioadă în care consumul crește, prețurile la energie cresc, nu este benefic pentru tot ce înseamnă economia națională!”, a conchis Daniel Burlan.