Legea privind cartea electronică de identitate a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis vineri, 5 ianuarie.
Potrivit legii, cartea electronică de identitate permite titularului utilizarea semnăturii electronice, precum şi autentificarea în sistemele informatice ale instituţiilor publice sau ale persoanelor juridice de drept privat.
Cartea electronică de identitate, valabilitate
Actul normativ prevede, între altele, că, opţional, începând cu data realizării condiţiilor tehnice, documentul poate fi eliberat și înainte de împlinirea vârstei de 14 ani.
Începând cu data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează:
– cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani;
– cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 2 şi 14 ani;
– cu valabilitate de 5 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
– cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
– cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.
Legea mai stipulează că certificatele pentru autentificare sau semnătură electronică şi, după caz, certificatele pentru semnătură electronică calificată se utilizează pentru autentificare şi după caz, semnare în raport cu sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi cu sistemele informatice ale altor instituţii publice sau aparţinând persoanelor juridice de drept
Documentele semnate cu certificatul pentru semnătură electronică avansată au aceeaşi valoare ca documentele semnate olograf, stipulează legea.
Când vom primi noile buletine
Începând cu 1 ianuarie 2024, toți cetățenii români, indiferent de localitatea de domiciliu, vor primi în momentul în care își schimbă buletinul noile cărți electronice de identitate.
Românii le vor putea folosi atunci când călătoresc, fără să mai aibă nevoie de pașaport, în toate țările membre ale Uniunii Europene dar și în statele care recunosc aceste cărți electronice de identitate.
Cei care refuză să primească noile cărți electronice de identitate, vor putea face o cerere în urma căreia vor primi un buletin clasic.
În 2019, Parlamentul European a stabilit ca statele UE să înceapă emiterea cărților electronice de identitate începând cu 2021. Fiecare țară avea la dispoziție doi ani ca să implementeze proiectul. În România, în august 2012, programul a fost lansat într-un singur județ și anume la Cluj.