Ultima oră

Cărți de identitate electronice gratuite pentru mai multe categorii de persoane

Guvernul a decis vineri ca, pentru următorii cinci ani, mai multe categorii de persoane să beneficieze de eliberarea gratuită a cărții de identitate electronice.

„Pentru a încuraja și pentru a stimula adopția acestei noi forme de identificare multiplă, Guvernul a decis ca pentru următorii cinci ani persoanele care împlinesc în această perioadă 14 ani, deci se califică pentru a primi o carte de identitate, să beneficieze de gratuitate la eliberarea acestei cărți de identitate”, a spus Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, potrivit Mediafax.

Acesta susține că aceeași regulă se va aplica și pentru persoanele care au deja o carte de identitate, dar care va expira în mod normal, la termen, în următorii cinci ani, sau pentru cei a căror carte de identitate a fost deteriorată, pierdută sau distrusă într-o calamitate naturală și în urma unei cereri.

Mihai Constantin a explicat că, în județul Cluj, se derulează un proiect pilot în acest sens, în baza căruia s-au eliberat deja în jur de 17.000 de cărți de identitate electronice.

Se estimează că de decizia Guvernului vor beneficia în următorii 5 ani circa 5 milioane de români, iar costurile sunt estimate la 150 de milioane de euro.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *