Unii români pot ieşi mai repede la pensie, fără să fie penalizați. Dar legea nu se aplică pentru toată lumea. Anii suplimentari, inclusiv cei de facultate sau de armată, se iau şi ei în calcul. Cine iese pe minus, îşi poate cumpăra ani lipsă de vechime.
Stagiile de cotizare pot fi verificate online pe site-ul Casei de Pensii. Este nevoie, însă, de un cont. Pentru a îl crea trebuie să completaţi un formular cu datele persoanele, pe care îl veţi primi apoi pe e-mail cu un cod. Dacă aveţi semnătură electronică îl puteţi trimite online pentru validare. Dacă nu, printaţi formularul și veniți la ghișeu cu acesta.
Cine iese pe minus la calcule, îşi poate cumpăra ani lipsă de vechime. O lună costă în jur de 1.000 lei, iar un an peste 11.000 lei. Se pot plăti contribuţii pentru cel mult 6 ani, iar vechimea cumpărată nu este valabilă pentru pensionarea anticipată.