Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. De asemenea, deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
Cu peste jumătate de milion de clienţi casnici, compania acoperă peste 13% din necesarul de curent electric din ţară, reprezentând cea mai mare firmă de la Bursa de Valori Bucureşti. Hidroelectrica a încheiat primele nouă luni din 2024 cu un profit net de 3,5 mliliarde de lei.
Recent, Hidroelectrica a anunțat că va construi un parc fotovoltaic plutitor pe râul Olt, suma cheltuită de cei de la Hidroelectrica fiind una uriaşă.
Mai exact, proiectul ambiţios costă nu mai puţin de 10 milioane de euro şi va fi amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Osica de Sus. Numit “Nufărul”, parcul plutitor a fost scos la licitaţie pe 6 decembrie, ofertele fiind aşteptate până pe 4 februarie 2025.
„Insula” ce va pluti pe râul Olt va fi una foarte utilă pentru români. Cel mai mare producător de energie electrică din ţara noastră a pus la cale ambiţiosul proiect “Nufărul”, care va fi amplasat pe un lac de acumulare. Puterea instalată a acestuia va fi de 9,9 MW, urmând să se amplaseze 100 de invertoare și circa 26.000 de panouri.
„Centrala fotovoltaică flotantă va fi amplasată în zona de amonte a centralei hidroelectrice Ipotești, aflată în exploatarea Sucursalei Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea, pe lacul de acumulare ce deservește CHE, ocupând o suprafață estimată de 173.850 m2, în zona ecluzei, malul drept. Amplasamentul propus pentru panourile fotovoltaice este situat pe teritoriul administrativ al comunei Osica de Sus, județul Olt“, se arată în documentația licitației.
Lucrările de proiectare şi de execuţie vor dura 18 luni, în timp ce valoarea estimată este de 47.204.008 lei, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preț.
Sursa: Bugetul.ro
0 36