Ultima oră

Cauza morții lui Silviu Prigoană: INFARCT!

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit, marți, într-un restaurant din Bran, potrivit informațiilor Antena 3 CNN. Acesta a făcut stop cardiac.

Prigoană avea probleme cu inima, a avut stenturi la inimă și în fiecare an se ducea la cardiologie în Germania pentru control.

Omul de afaceri a facut stop cardiac în restaurant, pe fondul problemelor medicale. Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, ambulanța a fost chemată la 14:30 iar la 15:30 a fost confirmat decesul dupa multiple manevre de resuscitare.

„În această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesiszati cu privire la faptul că, în timp ce o persoană lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate.

Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.

În cauză, la acest moment, se desfăsoară actvitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unitătii de parchet competente”, se arată într-un comunicat de presă.

Silviu Prigoană a fost un om de afaceri și politician român, acționar principal al Rosal Grup și fondator al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV, deputat de București din partea PD-L în legislatura 2008-2012.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *