Ultima oră

Ce efect are consumul unui singur pahar de alcool pe zi

În timp ce limitarea consumului de alcool este recomandată, evitarea acestuia este și mai bună. Aceasta este concluzia cercetătorilor britanici în urma unui studiu care a urmărit efectele unui singur pahar de alcool băut pe zi.

Cercetătorii au spus că oamenii ar trebui să evite cu totul alcoolul, după ce au descoperit că obiceiul de a bea, chiar și în cantități mici, poate crește tensiunea arterială a unei persoane, arată Sky News.

În timp ce cele mai mari creșteri au fost observate în rândul băutorilor înrăiți, echipa internațională de academicieni a fost „surprinsă” să constate că și obiceiul de a bea puțin are efecte nedorite.

Tensiunea arterială ridicată pune presiune pe organe
Tensiunea arterială ridicată pune o presiune suplimentară asupra vaselor de sânge, inimii și altor organe, cum ar fi rinichii. Când tensiunea arterială crescută persistă poate duce la probleme grave de sănătate, inclusiv atacuri de cord și accident vascular cerebral.

Noul studiu, publicat în Hypertension – un jurnal al Asociației Americane a Inimii, a revizuit șapte cercetări anterioare privind consumul de alcool și hipertensiunea arterială, la care au participat peste 19.000 de persoane din SUA, Coreea și Japonia. Acestea au fost monitorizate timp de cel puțin cinci ani.

Chiar și în cazul persoanelor care au consumat o un singur pahar de alcool în fiecare zi a fost observată o tensiune arterială mai mare, în comparație cu a celor care nu au băut deloc.

Ce au arătat studiile despre impactul alcoolului asupra sănătății
Există o multitudine de studii despre impactul alcoolului asupra sănătății, iar rezultatele variază. Iată câteva dintre cele mai importante:

  • Un studiu pe 53.064 de persoane, publicat în Jurnalul Colegiului American de Cardiologie la începutul acestei luni, a constatat că persoanele care consumă alcool moderat aveau un risc mai mic de evenimente cardiovasculare adverse majore, deoarece, în esență, băutura îi poate ajuta pe oameni să se simtă mai putin stresați.
  • O analiză a 694 de surse de date publicate în The Lancet a constatat că, în comparație cu cei care nu consumă alcool, persoanele care consumau o băutură pe zi aveau un risc cu 0,5% mai mare de a dezvolta una dintre cele 23 de probleme de sănătate legate de alcool, inclusiv cancerul de sân și tuberculoza. Riscurile au crescut cu fiecare băutură, iar cei care au băut cinci băuturi pe zi și-au crescut riscul de probleme de sănătate cu 37%, în comparație cu cei care nu beau alcool.
  • Un studiu pe aproape 1.500 de femei, publicat în Scandinavian Journal of Public Health Care, a constatat că acelea care beau bere o dată sau de două ori pe săptămână au un risc cu 30% mai mic de infarct, decât cele care beau bere la un interval de mai mult de două ori pe săptămână sau nu consumă bere deloc. Cu toate acestea, studiul a mai găsit o legătură între consumul ridicat de băuturi spirtoase și un risc crescut de deces prin cancer.
  • Un studiu pe peste 38.000 de bărbați, publicat în New England Journal of Medicine, a constatat că aceia care consumă alcool cel puțin trei sau patru zile pe săptămână au un risc mai mic de infarct decât bărbații care consumă alcool mai puțin de o dată pe săptămână.
  • O meta-analiză, publicată în revista Circulation arată că etanolul și polifenolii din vin pot oferi protecție împotriva bolilor cardiovasculare cronice.
  • Un studiu pe 783 de adulți în vârstă, care trăiesc în regiunea Chianti din Italia, ale căror diete sunt bogate în mod natural în resveratrol – un compus găsit în vinul roșu – nu a găsit nicio legătură între nivelurile de resveratrol și ratele bolilor de inimă, cancerului sau decesului.
  • Un studiu pe aproape 37.000 de oameni, publicat în revista Nature, a constatat că doar consumul de o halbă de bere sau un pahar de vin pe zi poate micșora volumul total al creierului.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *