Odată cu creșterea puterii regale, tâlharii independenți fie s-au alăturat noii puteri, fie s-au mutat la periferii, scrie Heritage Daily.
Ultimele nave-dragon încă navigau pe râurile siberiene și atacau zonele îndepărtate ale Rusiei la sfârșitul secolului al XVII-lea. Un nou studiu publicat în revista Russian History arată că urmele atacurilor vikinge sunt încă vizibile în dezvoltarea economică și politică a Rusiei contemporane.
Practicile atacurilor vikinge făceau parte din economia locală
„Atacurile efectuate de războinicii privați au fost benefice pentru economiile locale. Cu toate acestea, acest sistem a devenit integrat în structura puterilor domnești din Est, deoarece tărâmurile suverane europene și structura lor juridică nu s-au materializat în Est. Este vital să înțelegem asta pentru a putea înțelege Rusia contemporană”, spune profesorul Jukka Korpela, de la Universitatea din Finlanda de Est.
Odată cu întărirea puterii Moscovei după sfârșitul secolului al XV-lea, cultura atacului a început să scadă treptat în zonele occidentale și centrale ale Rusiei. În Est, totuși, societățile de clan din Asia Centrală și economia Bazarului din Volga, Caucaz și regiunile Caspice erau prea puternice pentru a cădea sub controlul și reformele Moscovei.
Acolo, războinicii independenți au putut să-și continue atacurile benefice din punct de vedere economic, care făceau parte din economia locală și, de asemenea, benefice pentru societățile locale.
În Scandinavia, epoca vikingă s-a încheiat în secolul al XII-lea, când puterile regale au putut să supună și să angajeze lideri vikingi. Cu toate acestea, în părțile de est ale Mării Baltice și de-a lungul râurilor din Rusia, situația a fost diferită.
Unii oameni au încercat să combine puterea princiară cu cultura atacurilor
Cultura vikingă a ajuns în regiune în anii 800, dar puterea princiară s-a format târziu. Economia jefuirii și a atacurilor vikinge au continuat până în Evul Mediu târziu.
„Diferența dintre puterea princiară și atacatorii independenți nu a fost întotdeauna clară. De exemplu, Letopisețul Novgorodului vorbește despre Marele Prinț Yuriy Danilovici în termeni oficiali, așa că istoriografia occidentală îl consideră pe el unul dintre fondatorii Moscovei. Cu toate acestea, într-o însemnare din 1325, el este descris și ca un atacator”, explică Korpela.
Atacurile au fost asimilate de criminalitatea locală
Începutul secolelor al XIV-lea și al XV-lea a marcat începutul divizării în societatea bazată pe atacuri. Unul dintre liderii săi, Vasiley Borisovich, s-a alăturat structurii de conducere, în timp ce Anfal’, de asemenea, un atacator independent, a încercat să continue pe ambele piste, ca atacator și comandant princiar.
Unii atacatori s-au îndepărtat de formarea statului și au continuat să desfășoare activități criminale în marginea acestuia. Când puterea princiară a Moscovei s-a întărit, atacurile sistematice au dispărut în cele din urmă în criminalitatea locală.
„Cu toate acestea, modelul atacurilor vikinge a continuat și chiar a crescut în noi forme în Asia Centrală și în regiunile Volga, Caspică și Caucaz. În periferiile Rusiei, atacurile au continuat până în secolul al XIX-lea”, spune profesorul Korpela.
