Legislația în vigoare permite doar federațiilor care au reprezentativitate de 35% din rândul angajaților Complexului Energetic Oltenia să mai participe la negocierile pentru viitorul contract colectiv de muncă. În acest moment, Federația Univers este singura care îndeplinește această condiție. Federația Națională Mine Energie este la limită, are puțin sub 35%. Federația Petrom a fuzionat cu FNME, iar Federația Energetica nu îndeplinește criteriile impuse de lege. “Am văzut o situație. Acum, nu mai sunt patru federații reprezentative. Pe vechea lege mai sunt trei care vor mai negocia ultimele acte adiționale sau ultimele acte pe acest contract colectiv, după care, vor trebui să mai fie doar federații care îndeplinesc condiția de a avea în portofoliu peste 35% numărul de salariați, astfel încât să poată participa la negocieri. În momentul de față, doar una îndeplinește aceste condiții. Cu toate că sindicatul Petrom, care făcea parte dintr-o federație reprezentativă la nivelului complexului, până ieri, a trecut la FNME, am văzut că Federația Națională Mine Energie nu îndeplinește procentul de 35% la finele lunii noiembrie. Am observat că îndeplinește doar 34 virgulă și, deocamdată, e incertitudine. E posibil ca FNME-ul să facă procentul de 35%, dar mai sunt multe variabile în joc. FNME este la limită, este sub 35% cu puțin, dar, în momentul de față, nu îndeplinește condițiile, cu toate că a absorbit Federația Petrom Energie, adică acel sindicat din petrol-energie. Federația Națională Mine Energie este la limită și este într-o situație instabilă, indiferent de ce va întâmpla, pentru că pot aduce un om, altul poate pleca la pensie, îți mai iau alții”, spune președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu.
Revine Sindicatul Energia Rovinari în FNME?
Sindicatul Energia Rovinari este afiliat, în acest moment, la Federația Energetica. Președintele Constantin Mitrescu spune că încă nu a luat o decizie privind revenirea în Federația Națională Mine Energie sau afilierea la o altă federație. “Sindicatele din Federația Energetica se îndreaptă spre Federația Univers. Noi, Sindicatul Energia Rovinari, nu am demarat niciun fel de discuție. Sindicatul Energia Rovinari nu au luat, deocamdată, o decizie. Nu am luat în calcul încă o revenire în Federația Națională Mine Energie. Avem doar două variante, dar nu am luat o decizie în privința asta. Deocamdată, nu suntem dispuși la discuții sau la negocieri. Dacă vom lua o decizie, vă vom anunța”, a conchis liderul sindical.