Vineri, 29 septembrie
Un accident rutier care putea fi tragic, a fost descris de presă ca fiind ”mai puțin obișnuit”. ”Un șofer începător, dacă este să ne luăm după semnul din parbriz, a reușit să agațe bara de protecție de pe marginea drumului. Bucata strâmbată din bara de protecție a fost îndepărtată, pentru a nu pune în pericol alți șoferi”, cam așa suna așa zisa știre care pare scrisă de un polițist local ce n-a depășit stadiul intelectual al unui elev de clasa a II-a care se chinuie să încropească o compunere despre anotimpul preferat.
Accidentul pare că nu mai e accident, după cum sună descrierea sa, ”…a reușit să agate bara de protecție”, de parcă asta și-a dorit conducătorul auto.
Concret: un tânăr, în vârstă de 19 ani, aflat la volanul autoturismului său a evitat un câine care a ieșit în fața mașinii, a intrat pe contrasens și a lovit parapetul metalic de protecție de pe marginea drumului. Incidentul a avut loc pe strada Barajelor din Tg-Jiu. Parapetul metalic a străpuns portiera din spate a autoturismului, în partea stângă, foarte aproape de scaunul șoferului. Practic, bara metalică a trecut prin portieră, prin bancheta din spate, până în portbagajul mașinii. Din imagini se poate deduce faptul că, în cazul în care o persoană s-ar fi aflat pe bancheta din spate, în partea stângă, la momentul impactului, șansele sale de supraviețuire erau nule.
Circulația s-a oprit pe sensul de mers dinspre barajul de peste Jiu spre Iezureni, iar șoferii au coborât să-l ajute pe tânăr și să vadă care este starea sa de sănătate. În zonă și-a făcut apariția și un echipaj al Poliției Locale Tg-Jiu, numai că, deși au în atribuții să asigure fluența circulației pe drumurile publice din raza teritorială de competență, polițiștii nu au coborât nici să dirijeze traficul și nici să vadă ce s-a întâmplat, ci i-au strigat tânărului să-și tragă mașina de acolo.
A sunat la 112…
… și a solicitat un echipaj de la Poliția Rutieră. Dacă, inițial, i s-a comunicat că va ajunge un echipaj la locul accidentului, peste câteva minute a fost sunat și i s-a transmis că poțițiștii rutieri nu mai pot ajunge, dar să se prezinte el la sediul Poliției Municipiului Tg-Jiu.
După ce mașina a fost extrasă cu greu din parapetul metalic și transportată cu o platformă auto într-un service, tânărul a mers la poliție.
De cum a intrat în sediul instituției a rămas uluit de modul cum a fost tratat. Polițista Oana Mihaela Aniniș i s-a adresat, pe un ton destul de ridicat, cu ”drogatule”. Tânărul nu a reacționat în nici un fel, deși apelativul folosit de agenta Aniniș la adresa sa a fost acela de ”drogat”. Acesta a fost testat cu alcooltestul și drugtestul, iar ambele rezultate au demonstrat contrariul celor susținute, în gura mare, de polițista cu un comportament patologic evident. Oricum, tânărul n-a plecat de la Poliția Rutieră fără o sancțiune contravențională de 500 de lei.
Ca să revenim la sfera de ”competență”…
… a polițiștilor locali, trebuie spus că, în domeniul circulației pe drumurile publice Poliția Locală trebuie să verifice integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră și sesizează nereguli constatate privind starea indicatoarelor, a marcajelor rutiere și a echipamentelor destinate siguranței circulației.
O parte din atribuțiuni decurg din obligațiile autorității publice locale prevăzute în Codul Rutier. Mai clar, potrivit Art.128 din Codul Rutier, Autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții: a)iau măsuri pentru menținerea permanentă în stare tehnică bună a drumurilor pe care le administrează, precum și pentru iluminarea corespunzătoare a acestora, conform legii; b)iau măsuri pentru instalarea, aplicarea și întreținerea mijloacelor de semnalizare rutieră și a echipamentelor destinate siguranței circulației, conform standardelor în vigoare, ținând evidența acestora.
Cum strada Barajelor se află în administrarea Primăriei Municipiului Tg-Jiu, obligația pentru verificarea integrității echipamentelor destinate siguranței circulației revine Poliției Locale.
Numai că, pentru a-și acoperi indolența, la mai bine de o oră după producerea accidentului, polițiștii locali au supravegheat îndeaproape ca bucata din parapetul metalic să fie îndepărtat de acolo. ”Au dispărut și stâlpii de susținere ai parapetului. Au mascat cu criblură și au tras pământ și buruieni peste locul în care au fost gropile acelor stâlpi. Era normal să taie bucata ieșită în afară, dar nu tot parapetul. În pozele anterioare accidentului se poate observa acel parapet desprins. Practic, nu mai existau șuruburile de prindere pe un stâlp de susținere. Culmea, tot unul dintre polițiști i-a zis că o să plătească 50 de metri de balustradă”, povestește o persoană din familia tânărului.
Întrebarea firească în acest caz este dacă în același fel procedau și aceeași atitudine aveau polițiștii locali și cei de la rutieră dacă parapetul metalic care a străpuns mașina se înfigea într-o persoană aflată pe bancheta din spate?
Trebuie amintit că…
… în urmă cu câțiva ani, Georgiana Elena Ghegeliu, o tânără din Năvodari, a dat în judecată CNADNR și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, la Tribunalul București, după ce și-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier. Accidentul a avut loc în 2006, în timp ce aceasta mergea, împreună cu prietenul ei, spre Brașov. Acesta a tras de volan spre dreapta, pentru a evita o altă mașină care intrase pe sensul lor de mers. Autoturismul în care se aflau cei doi a lovit un parapet metalic de pe marginea drumului, un fragment din acesta a străpuns portiera dreaptă a mașinii și i-a intrat tinerei în mână. Aceasta a fost dusă atunci la spital, unde i-a fost amputat brațul drept. Anchetatorii au stabilit că de vină pentru producerea accidentului ar fi administratorul drumului, care nu a reparat elementele de siguranță a traficului rutier montate pe acel drum, pe partea dreaptă a sensului de mers spre Brașov.