Actualitate

Ce primesc angajații Termocentralei Rovinari

Salariații unei termocentrale din Complexul Energetic Oltenia vor beneficia în continuare de apă filtrată de la rețeaua internă.

Administrația Sucursalei Electrocentrale de la Rovinari a alocat suma necesară pentru a închiria purificatoare de apă pentru toate punctele de lucru. Acestea vor fi disponibile pentru un an și vor fi montate în 16 zone.

Cele 16 purificatoare de apă vor fi prevăzute cu trei filtre fiecare și vor fi conectate la rețeaua de apă potabilă. Motivul este îmbunătățirea calității apei din rețea pentru salariați. Echipamentele vor fi instalate în pavilionul administrativ, cantină, depozit, vestiare, ateliere și secțiile SE Rovinari. Bugetul este de peste 14.000 de lei.

SE Rovinari este ultima unde se vor închide grupurile energetice pe bază de cărbune. Aici vor mai rămâne două blocuri energetice. Acestea sunt grupurile energetice numerele 4 și 5. Conform Planului de restructurare, vor intra însă în rezervă. Vor mai rămâne însă angajați care vor asigura la nevoie pornirea, repornirea, în funcție de solicitările Dispeceratului Energetic Național. Din păcate, la cea mai performantă termocentrală pe cărbune din Complexul Energetic Oltenia nu va exista continuitate. Nu a fost prevăzută o investiție în grupuri pe gaze naturale sau de altfel.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *