Edilii din Gorj întâmpină tot felul de dificultăţi cu persoanele aflate în izolare la domiciliu din cauza pandemiei de coronavirus.
La Bengești Ciocadia, 150 de persoane se află în izolare la domiciliu. Victor Geogia spune că de frica COVID-19 mulți cetățeni din comunitatea de etnie rromă s-au întors acasă. Edilul spune că, în primele zile, în care oamenii au intrat în izolare a avut probleme cu unele persoane care i-au cerut să le ducă produse pe care românii le consumă mai rar. „A fost o miștocăreală, dar acum nu mai sunt probleme”, a declarat Geogia. Și Ștefan Blideanu a avut probleme cu o familie aflată în izolare căreia i-a dus alimente. De supărare, edilul comunei Stănești spune că nu o va mai aproviziona. Blideanu susține că a suportat cheltuiala cu produsele solicitate de persoanele izolate din propriul buzunar. Edilul se plânge și de lipsa personalului cu care să monitorizeze situația bătrânilor de peste 65 de ani din comună, care, începând, de miercuri, au interdicția de a mai ieși din case, cu excepția intervalului orar 11:00-13:00. În izolare, la Stăneşti sunt 15 persoane. La Bărbătești au fost identificate de autoritățile locale peste 320 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Primarul Adrian Mangu spune că a luat măsurile necesare pentru a fi sprijinite cu tot ce este nevoie pe perioada restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus. În prezent, în izolare la domiciliu se află 16 persoane.