Ultima oră

Ce se întâmplă cu amenzile acordate în starea de urgență!

Veste proastă pentru românii care sperau să scape de amenzile primite în starea de urgență. Consiliul Legislativ atrage atenția că proiectul de lege depus de PSD, ALDE și PRO România, care cerea ștergerea sancțiunilor, încalcă prevederile Constituției.

Amenzile din perioada stării de urgență nu pot fi anulate prin lege, avertizează Consiliul Legislativ.

”Pe de altă parte, având in vedere principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precizăm că anularea proceselor-verbale încheiate nu poate fi realizată prin lege, aşa cum se prevede la art.1, întrucât constatarea nulitălii.este de competenta instanţei de judecată”, se arată în decizia Consiliului Legislativ.

”Potrivit Expunerii de motive, reglementarea este propusă „pentru a evita blocaje în siştemul de justiție, dar şi pentru a limita pericolul de răspândire a virusului COVID-19 în această perioadă.

Prin conţinutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.

Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul.Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunităţii soluțiilor legislative preconizate.

(…) Întrucât propunerea legislativă va avea implicații asupra bugetului de stat, este obligatorie solicitarea unei informări din partea Guvernului, în conformitate cu dispozițiile din (…) Constitutie”, se arată în document.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *