Dezvăluiri

Ce se întâmplă cu economia la fondul de salarii al CEO

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia se interesează de suma care s-a acumulat în rezerva la fondul de salarii. An de an, administrația și sindicatele au discutat despre modul de repartizare a banilor din economia la fondul de salarii. În luna decembrie a existat de fiecare dată o negociere cu privire la sumele acumulate, cât și la modalitatea cea mai potrivită de distribuire a banilor către mineri și energeticieni.

De fiecare dată au fost avute în vedere două variante de lucru. Prima avea în vedere acordarea în mod egal a unei sume pentru toți angajații companiei. A doua variantă a avut în vedere acordarea de bonusuri doar angajaților cu venituri mai mici. În cele din urmă, a fost preferată varianta împărțirii banilor către toți angajații. În momentul de față, la Complexul Energetic Oltenia mai lucrează peste 9.000 de mineri și energeticieni.

La nivelul Complexului Energetic Oltenia, an de an a rezultat o economie la fondul de salarii, având în vedere faptul că au mai rămas concedii de odihnă neefectuate. În plus, în acest an au plecat din companie prin pensionare o parte considerabilă a salariaților din minerit și din sectorul energetic.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *