Parcul Arethia și Gheorghe Tătărăscu de lângă Muzeul Județean de Istorie nu are vreo bancă sau un coș de gunoi. Acesta face parte din proiectul de modernizare a Căii Eroilor, care trebuia finalizat în urmă cu mai mulți ani, ultimul termen fiind luna aprilie a acestui an, iar autoritățile anunțaseră că lucrările sunt finalizate și că urmează să înceapă recepția.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că mobilierul urmează să ajungă în perioada următoare. „Mobilierul Parcului Arethia Tătărescu urmează a fi instalat de constructor în zilele următoare. Aici există un număr semnificativ de bănci și coșuri de gunoi situate pe Calea Eroilor, în imediata vecinătate a parcului. Prin urmare, opiniile conform cărora cei care vizitează parcul nu au la dispoziție acest mobilier, nu sunt justificate. De altfel, zona se bucură de aprecierea unui număr tot mai mare de vizitatori, dar și a unităților de învățământ care au ales să deruleze aici diferite evenimente culturale“, a precizat edilul.