Săptămâna aceasta debutează campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Din data de 25 octombrie, autoritățile trebuie să vegheze la buna desfășurare a alegerilor, iar candidații sau mai exact reprezentanții acestora, partide sau reprezentanți independenți să folosească numai spațiile autorizate pentru afișaj.
În fapt, este vorba de niște glume, având în vedere că nu se mai uită aproape nimeni pe panourile de afișaj electoral. Nici măcar la țară. Cert este că partidele au declanșat încă din vară precampania electorală pentru organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale. Sunt mii de afișe, bannere și mesaje în spațiul public. În acestea sunt atât candidații la alegerile prezidențiale, cât și cei de la parlamentare. Unii au scos bani grei din buzunarele lor și ale altora, să închirieze aproape toate panourile de prin orașe: fixe, mobile, electronice, digitale. La sate, primarii, în funcție de culoarea politică, s-au ocupat de legarea de stâlpii de curent a bannerelor cu imaginile candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare. În general, predomină următoarele partide: PSD, PNL, USR, AUR. Restul au apariții sporadice în spațiul public. Mai sunt și partide mici sau unele foarte noi sau independenții care sunt aproape invizibili. Cu excepția lui Mircea Geoană. Acesta nu este prezent atât de mult pe afișe în spații publice, dar a apărut destul de des în emisiuni la televiziunile centrale.
Mai este și internetul: aici este cu adevărat o abundență de mesaje, în funcție de siteurile accesate și de zone. Cam toți politicienii au ales această modalitate de promovare în spațiul social-media sau pe diferite siteuri care sunt mai accesate.
Cu siguranță că promovarea online este de ordinul milioanelor, a zecilor de milioane – poate și a sutelor de milioane de lei, cumulat. Nimeni nu știe de unde provin sumele pe care unii le introduc în campania electorală. Dacă nu sunt ale lor, atunci cu siguranță că vor face datorii. Iar, cum am mai spus, nimeni nu rămâne dator în politică. Dacă au luat bani de la colegii de partid, vor trebui să își ia revanșa față de aceștia și să îi răsplătească la un moment dat cu funcții sau cu alte beneficii, de la cel mai mic la cel mai mare, direct sau indirect.
Mai sunt și cei care se împrumută de la oamenii de afaceri sau la ei ajung bani de la marile companii sau de la unele grupuri de interese. Atunci când politicianul va ajunge să câștige funcția va trebui să își achite datoriile față de cei care l-au creditat. Și nu este o metaforă care vizează relația democratică între ales și alegător, ci pur și simplu o relație pecuniară, o tranzacție de afaceri între ales și finanțator, adică persoana sau grupul care a făcut o „investiție” într-un politician, cu gândul că va recupera cumva sumele investite sau va primi la schimb altceva.
De regulă, banii nu se mai întorc la finanțator pentru că sunt mult prea mulți. Atunci se caută variantele de compensare. Acestea sunt diverse: de la numiri în funcții importante, la promovarea unor acte normative sau la modificarea unor legi existente. Totul în favoarea creditorilor și a reprezentanților acestora. Totul se plătește în politică. Anumite grupuri de interese au pretenții mult mai interesante pentru mediul politic sau pentru candidații pe care i-au finanțat la un moment dat. Din păcate, acestea se transpun în numirea unor reprezentanți în funcții importante, precum Parchete, servicii de informații, unități ale MAI și așa mai departe. Iar dacă grupurile de interese ajung să controleze astfel de zone din Justiție sau din zona Executivă, nu mai vorbim de controlul direct asupra unor parlamentari, atunci să nu ne mai mire că anumite lucruri nu funcționează cum trebuie în țară și nu înțelege nimeni de ce 1 plus 1 nu ajung să facă 2, ci 0 sau 3 sau un rezultat cu virgulă. Atunci de ce ne tot întrebăm de zeci de ani de ce nu funcționează normal anumite instituții. Nici nu au cum, din moment ce democrația este tranzacționată aproape la fiecare scrutin.
