Ultima oră

Cea de-a treia soție a unui cunoscut afacerist din Gorj, mamă din nou

Valentina Pelinel nu exclude posibilitatea să devină mamă din nou. Deși are o familie numeroasă, ea și partenerul ei de viață, Cristi Borcea, nu exclud posibilitatea de a avea încă un copil.

Fostul fotomodel i-a dăruit afaceristului trei copii, un băiat şi două gemene, dar nu spune nu nici celui de-al patrulea. Deşi recunoaşte că nu este uşor, satisfacţia este mare.

Nouă ne plac copiii, dar deocamdată avem casa plină (râde). Nu spun nu, cine știe ce îți poate aduce ceasul. De când îi avem pe cei mici, suntem foarte fericiți. Evident că nu este deloc ușor, mai ales la vârstele acestea, dar satisfacția e mare. Nu se compară cu absolut nimic pe lumea asta zâmbetul lor, bucuria din ochii lor. E un sentiment special, unic”, a declarat Valentina Pelinel pentru Click.ro.

Valentina Pelinel a apelat la fertilizare în vitro

Vedeta a declarat pentru prima dată că a apelat la fertilizare pentru a putea rămâne însărcinată. Mai mult decât atât, intervenția a avut loc în România.

Da, o să spun pentru prima dată că am apelat la fertilizare. Restul speculaţiilor n-au o bază reală, ştiu că au existat multe scenarii atunci. Nu ştiu de ce, pentru mulţi, fertilizarea este un subiect tabu, pentru că aceasta este o cale de a ne împlini visul de a fi mame.

Sunt multe femei pentru care o sarcină naturală nu e posibilă şi aceasta este singura metodă, nu trebuie să ne ferim, ci trebuie să fim un exemplu şi să le dăm curaj celor care vor să aleagă calea asta. Noi ne doream foarte mult copii şi am apelat la fertilizare aici, în România. Am avut parte de multă discreţie şi de servicii ca-n străinătate” , a povestit Valentina.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *