Cel puțin șapte oameni au fost uciși și opt grav răniți în urma unui atac armat, la o biserică din orașul Hamburg, din nordul Germaniei.
Un bărbat înarmat a împușcat mai multe persoane la un eveniment organizat de Martorii lui Iehova, transmite agenția dpa, care citează poliția din Hamburg.
Un purtător de cuvânt al poliției a spus că ofițerii au fost alertați prin apeluri telefonice că se trag focuri de armă. Ofițerii din apropiere au ajuns imediat la biserică, au găsit morți și răniți, apoi au auzit o împușcătură. La etaj au găsit un bărbat împușcat mortal. Se presupune că ar putea fi autorul atacului.