Ultima oră

Centru multicultural la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu

Organizarea și dezvoltarea Centrului multicultural, în sediul Universității din str. Tineretului, nr. 4, a reprezentat o activitate importantă în privința îmbunătățirii serviciilor pentru studenții și personalul academic din universitate și din universitățile partenere din străinătate, fiind unul din obiectivele proiectului cu titlul „Dezvoltarea și consolidarea relațiilor internaționale ale UCB” (Domeniul 2: Internaționalizarea învățământului superior din România, CNFIS-FDI-2020-0633), derulat de UCB Târgu-Jiu.
De asemenea, la nivelul fiecărei componente au fost amenajate spații Erasmus Corner.
Centrul multicultural și Erasmus Corner reprezintă spații destinate primirii și orientării studenților internaționali, organizării unor evenimente sociale și culturale, cu scopul integrării acestora în comunitatea academică și al creării unor legături între aceștia și studenții din Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, oferind un climat favorabil desfășurării activităților internaționale. În același timp, se urmărește dezvoltarea competențelor multiculturale și lingvistice în rândul propriilor studenți, dar și implementarea conceptului de „internaționalizare acasă”.
La inaugurare au participat cadre didactice și studenți ai Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *