Ion Iordache a purtat discuții, în ultima perioadă, cu conducerea Companiei Naționale de Investiții pe tema lucrărilor la centura ocolitoare a Târgu-Jiului. În plus, a aflat și care este stadiul realizării drumului expres Craiova-Târgu-Jiu. Senatorul susține că peste 90% din centura Târgu-Jiului va fi gata până la finalul acestui an. În aceste condiții, aproximativ jumătate de această șosea va deschisă circulației în lunile octombrie-noiembrie. Ion Iordache spune că licitația pentru execuția drumului expres Craiova-Târgu-Jiu nu va avea loc la sfârșitul acestui an, ci la începutul anului 2024. “Am avut, și zilele trecute, discuții la CNAIR pe tema drumului expres Craiova-Târgu-Jiu cu directorul CNAIR, cu secretarul de stat care se ocupă de această investiție. În momentul de față, este în fază de realizare a studiilor geo pe traseul pe care va fi amplasat drumul expres. Au avut termen de finalizare luna decembrie pentru a începe procedura de licitație pentru execuția lucrărilor. Acest termen a fost prelungit cu încă doi luni, adică pentru luna februarie. În ceea ce privește centura Târgu-Jiului, termenul de finalizare a lucrărilor este sfârșitul acestui an. Se pare că sunt în întârziere și acolo. (…)Sperăm ca, în lunile octombrie, noiembrie, așa ne-au spus constructorii, că vor da drumul la primele tronsoane, aproximativ jumătate din lungimea centurii ocolitoare. Cei de la CNAIR ne-au promis că nu vor prelungi termenul de execuție cu actualul constructor, dacă nu va finaliza lucrările până la sfârșitul anului și vor percepe penalități. În orice caz, peste 90% din centura Târgu-Jiului va fi gata până la finalul acestui an”, a precizat parlamentarul.
0 1.403