Dezvăluiri

CEO are 826 de angajați nesindicalizați

Numărul angajaților din Complexul Energetic Oltenia care nu sunt membri de sindicat sub o mie. Potrivit datelor din luna noiembrie, la compania energetică mai activau 9.420 de mineri și energeticieni. Dintre aceștia, 826 sunt mineri și energeticieni care nu au apartenență sindicală.

Sunt șanse ca până la 31 decembrie să mai fie emise câteva zeci sau chiar sute de decizii de pensionare, în funcție și de volumul de muncă pe care îl pot depune angajații Caselor de Pensii din județele Olteniei. Astfel, se va rămâne până la finalul acestui an cu peste 9.000 de salariați la cel mai mare angajator din Oltenia. Potrivit planurilor administrației Complexului Energetic Oltenia, la începutul anului 2024 la CEO ar fi trebuit să mai fie sub 9.000 de mineri și energeticieni, respectiv 8.700 de persoane.

În ceea ce privește politica de personal, CEO va rămâne în 2026 cu 4.500, iar în 2030 cu 2.613. În noile condiții de reprezentativitate, următorul Contract Colectiv de Muncă de la CEO va fi negociat(în 2024) de numai două federații reprezentative, Federația „Univers” și FNME, dacă și FNME va atinge procentul de 35% din angajați.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *