Complexul Energetic Oltenia va avea de acum încolo capitalul social diminuat. Acționarii companiei aprobă în această săptămână reducerea capitalului social al CEO, respectiv în ședința de joi, 18 august. Potrivit reprezentanților Complexului Energetic Oltenia, capitalul social al colosului energetic va fi diminuat de la 270 de milioane de lei cât este în momentul de față la 246 de milioane de lei. În mod proporțional de la 27 de milioane de acțiuni se va ajunge la 24,6 milioane de acțiuni a 10 lei bucata. Acționarii companiei vor rămâne în continuare: Ministerul Energiei cu 77,1%, Fondul Proprietatea 21,5%, Electrocentrale Grup 0,84% și ICM, în faliment, cu 0,44%.
Diminuarea capitalului social al Complexului Energetic Oltenia are legătură cu procesul de divizare simetrică parțială în vederea externalizării Sucursalei Electrocentrale Craiova 2. Aceasta va fi preluată de o nouă firmă care va administra și activele. Așadar, patrimoniul SE Craiova 2 va fi scăzut din cel al Complexului Energetic Oltenia, în acest fel rezultând diminuarea de capital social și de acțiuni.