Eveniment

Cercetat pentru 20 de pachete de ţigări de contrabandă

Un bărbat din comuna Căpreni este cercetat de polițiști, după ce în bagajele sale au fost descoperite 20 de pachete de țigări de contrabandă. El a declarat că ar fi cumpărat marfa de la o persoană din Craiova, atât pentru consum propriu, cât și pentru comercializare. „La data de 2 aprilie, poliţiştii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au identificat un bărbat de 48 de ani, din comuna Căpreni, care avea asupra sa 20 pachete de ţigări (400 de țigarete) fără timbre de marcaj fiscal, acesta declarând verbal că le-a cumpărat dintr-o zonă comercială din municipiul Craiova, judeţul Dolj, de la o persoană necunoscută, urmând a le folosi în interes propriu, precum și pentru comercializare. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Țigaretele au fost ridicate de polițiști, în vederea confiscării”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Oamenii legii fac verificări pentru a stabili dacă bărbatul are antecedente în acest domeniu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *