Consiliul Județean Gorj a trimis o adresă conducerii Complexului Energetic Oltenia prin care solicită ca, pe data de 27 aprilie, să prezinte, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social, situația închiderii blocurilor energetice, evoluția preconizată a numărului de personal până în 2030, precum și situația punerii în funcțiune a noilor capacități propuse în planul de restructurare. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, cere șefilor CEO să prezinte planul real de restructurare. Șeful județului vrea să știe ce cariere se vor închide în perioada următoare. Cosmin Popescu a invitat la ședința de joi și liderii sindicali din cadrul companiei. “ Am solicitat prezentarea planului real a ceea ce se va întâmpla anul acesta cu perspectiva anului 2030. Ne interesează pe noi toți ce se va întâmpla în acest județ. Am avut o discuție și cu organizațiile sindicale care vor fi invitate la ședința Comisiei de Dialog Social. Vrem să știm la ce să ne așteptăm. Se invocă anumite caractere confidențiale, secrete ale acestui plan de restructurare și cred că este timpul ca cei care conduc destinele acestei companii să ne spună clar la ce să ne așteptăm. Sper să fie prezenți, așa cum am solicitat, membrii directoratului, ai consiliului de supraveghere, cei care decid soarta companiei să ne explice exact ceea ce vor să facă în următorii ani. Vrem să vedem exact situația carierelor care vor fi închise, pentru că nu putem accepta la infinit ca toate carierele din județul nostru să fie transformate în lacuri naturale. Au o anumită obligație prin planurile de închidere a activității miniere. Trebuie să ne prezinte aceste lucruri. Știm că, în această perioadă, sunt dezbateri și vor veni cu documentația de aprobare a carierelor Urdari, Seciuri, Bustuchin. Pe viitor, se discută despre Peșteana, Lupoaia. Cred că este momentul să ni se spună clar adevărul”, a spus Cosmin Popescu.
Cere explicații și legate de noile investiții
Președintele Consiliului Județean Gorj vrea ca membrii Directoratului și ai Consiliului de Supraveghere să spună exact ce se mai întâmplă cu noile societăți pe care ar trebui făcute parcuri fotovoltaice și grupuri pe gaze. Cosmin Popescu consideră că ar trebui ca guvernanții să meargă la Bruxelles să ceară amânarea termenelor de închidere a capacităților pe bază de cărbune. “ Nu știu dacă planul publicat pe site-ul companiei este cel real. De data aceasta, sper să ni se prezinte planul real. Am văzut discuții legate de grupul nr.5 Rovinari. Am cerut să ni se spună ce va întâmpla cu acest grup, pentru că grupul 3 Rovinari ar trebui oprit în momentul în care grupul 5 ar trebui pus în funcțiune. Vrem să vedem situația SPV-urilor, situația emiterii documentațiilor pentru crearea parcurilor fotovoltaice, a celor două grupuri pe gaze. Dacă vom considera că planul nu poate fi respectat, ar trebui să cerem devansarea unor termene. Din punctul meu de vedere, se pot renegocia anumite termene. Se poate cere Comisiei Europene prelungirea anumitor termene astfel încât noi, în județul Gorj, să facem anumite investiții cu bani din Fondul pentru o Tranziție Justă ca să atenuăm impactul social în ceea ce privește pierderea locurilor de muncă”, a precizat șeful județului.