SocialUltima oră

„Cheile Oltețului” din Polovragi timp de trei zile la Sighetu Marmației

Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret „AM FOST Ş – OM FI”, ediţia a XXIV-a va avea loc în perioada 9 – 13 iunie 2022, în municipiile Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare. Preţ de 3 zile va fi prezent la acest eveniment Ansamblul “Cheile Oltețului” de la Polovragi, ansamblul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și al Căminului Cultural Polovragi.

La Sighetu Marmației și Baia Mare, tinerii artiști au ocazia să-și testeze talentul, să asculte interpreți și formații din alte zone ale țării și de peste hotare, să comunice și să se împrietenească cu tineri din țară și din străinătate. Cei care participă la acest festival timp de trei zile descoperă frumusețea portului popular din alte zone folclorice ale României și din alte țări.

Organizatori: Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Palatul Copiilor Baia Mare, Clubul Copiilor Sighetu Marmaţiei.

Parteneri: Consiliul Judeţean Maramureş, Asociaţia Culturală Unirea.

Obiective:
– sensibilizarea tinerei generaţii faţă de tradiţiile şi valorile folclorului naţional şi internaţional; identificarea, valorificarea şi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare autentice, de certă valoare artistică;
– contracararea tendinţelor de alterare şi poluare a tradiţiilor şi obiceiurilor populare autentice;

Ansambluri din străinătate și din țară își etalează în fiecare an costumele populare specifice şi tradiţiile la Sighetu Marmației, în cadrul paradei portului popular, organizată cu prilejul Festivalului Internaţional de Folclor pentru Copii „Am fost ş-om fi”. Ansamblul din Polovragi a mai participat în Maramureș la diferite evenimente în anii anteriori, încântând publicul numeros prin cântece, dansuri și obiceiuri tradiționale autentice.
Festivalul se vrea o punte de legătură între tinerii care iubesc tradițiile și se dedică conservării și promovării acestora, iar Gorjul este reprezentat de Ansamblul “Cheile Oltețului” de la Polovragi.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *