Ultima oră

Cine deține un cunoscut lanț de magazine care sunt peste tot și în Gorj


Cu peste două mii de unități deschise în toate colțurile țării, se bucură de un succes impresionant în rândul românilor. Mulți le trec pragul și zi de zi, sunt familiarizați cu gama de produse, dar puțini știu cine are magazinele „La doi pași” din România. De mai bine de un deceniu, aceste supermarketuri aparțin, de fapt, unui retailer important de pe piața autohtonă.
Au trecut în jur de 12 ani de la momentul în care în orașele și localitățile din România și-au făcut apariția aceste mici centre comerciale, ce oferă o gamă impresionantă de produse, la prețuri accesibile oricărui buzunar. În spatele lanțului se află însă un nume important din domeniu.
Rețeta succesului de peste un deceniu
În 2012, lanțul își deschidea ușile, primind clienții cu produse de calitate, prețuri accesibile, marfa provenind și de la producători locali.
„Alături de partenerii noștri, te așteptăm zi de zi cu o gamă largă de produse de bază, sub marcă proprie, și cu o selecție generoasă de produse proaspete, de la lactate și brânzeturi, la legume și fructe, la preparate din carne.”
Ceea ce puțini știu este că în spatele lanțului de magazine ce astăzi a ajuns la 2.300 de unități în toată țara, reușind să strângă „cea mai mare comunitate de antreprenori din România”, este un retailer important de pe piața autohtonă.
„LaDoiPași, ai o gamă variată de produse din care să alegi, de la mărcile tale preferate, la produse de calitate, în serie mică.
Ne găsești peste tot în țară, în marile orașe, dar și la sate. Ne recunoști ușor, având mereu aceeași imagine.
Alături de partenerii noștri, îți oferim zilnic o gamă largă de legume și fructe proaspete, inclusiv de la producători locali certificați”, se precizează pe site-ul companiei.
Cum s-au format și cine are magazinele „La doi pași” din România
Așadar, cine are magazinele „La doi pași” din România? Conceptul s-a format prin reunirea sub un singur brand al mai multor proprietari independenți, fiind dezvoltat de METRO.
Compania a dorit astfel să susțină „antreprenorii locali să își dezvolte afaceri în comunitățile în care locuiesc”. Magazinele promit să ofere clienților produsele necesare vieții de zi cu zi și servicii de cea mai înaltă calitate.
Sursa: bugetul.ro

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *