Vânzătorii de iluzii
În spațiul public a apărut, zilele trecute, informația că administrația Complexului Energetic a decis ca, reprezentanți ai companiei, ai Aparegio și Primăriei Târgu-Jiu, să meargă în cartierul Drăgoieni 2 pentru a face probe la rețele de apă existente și să se găsească o formă juridică prin care operatorul regional de apă și canalizare să preia rețeaua.
Acea formă juridică nu există pentru că, potrivit Actului Constitutiv, Operatorul Regional Aparegio SA își desfășoară activitatea exclusiv pentru Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) care i-au delegat gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Utilități Publice pentru Serviciul de Alimentare cu Apă și Canalizare – ADIA Gorj.
Mai clar, rețeaua de apă și canalizare din cartierul Drăgoieni 2 se află în inventarul CEO. Compania energetică nu e nici UAT și nici membră ADIA Gorj, ca să poată delega serviciul de alimentare cu apă și canalizare către Aparegio SA. Asta s-ar fi putut rezolva dacă rețelele aparțineau Primăriei Tg-Jiu, însă…
…pe firul problemei a intrat senatorul Ion Iordache…
… care s-a pornit la drum, tocmai până la București, la Ministerul Energiei, același minister care, prin reprezentantul său în Adunarea Generală a Acționarilor a CE Oltenia s-a opus cedării rețelelor de utilități din Cartierul Drăgoieni 2 către Municipiul Tg-Jiu.
”Tocmai ce am ieșit de la Ministerul Energiei (…) punctual, am discutat despre situația de la Drăgoieni 2, unde oamenii sunt disperați pentru că nu au apă, pentru că rețelele de utilități și drumurile de acces sunt în patrimoniul Complexului Energetic Oltenia, primăria se scuză cu nu poate să le modernizeze și să le administreze, din această cauză. A fost o discuție purtată între directorul CEO și primarul Târgu Jiului, au stabilit pentru luni dimineață întâlnire, sper să găsească soluție, pentru că atât domnul ministru, cât și cei de la CEO, ne-au spus că din punctul lor de vedere sunt soluții de predare, deci problema este la primărie. Așteptăm ca domnul primar să fie asumat, să-și asume și să rezolve această problemă. În caz contrar, vă stau la dispoziție celor care locuiți acolo și vom găsi soluție, le arătăm că sunt soluții”, a declarat senatorul Iordache într-un vlog, în uralele a sute de aplaudaci ignoranți care l-au felicitat.
În realitate…
…pe 18 noiembrie 2020, primarul Marcel Romanescu a transmis o adresă conducerii de atunci a CEO, prin care solicita preluarea cu titlu gratuit a activelor sociale situate în localitatea Drăgoieni, proprietatea companiei energetice, având în vedere necesitatea asigurării serviciilor de utilități publice către cetățenii din acea zonă. A doua zi, pe 19 noiembrie, conducerea CEO i-a răspuns primarului Romanescu și a menționat că este de acord cu predarea către municipalitate a terenurilor, căilor de acces și rețelelor de utilități publice, însă, pentru a supune votului acționarilor transferul cu titlu gratuit al acestora este nevoie de o hotărâre prin care Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu să aprobe preluarea activelor.
Primarul Romanescu a inițiat, în ziua următoare, pe 20 noiembrie, un Proiect de hotărâre privind aprobarea preluării activelor sociale, adică a terenurilor, căilor de acces și rețelelor de utilități publice situate în localitatea Drăgoieni de la CE Oltenia.
Pe 27 noiembrie 2020, consilierii locali au adoptat, în unanimitate, Hotărârea nr.38 privind aprobarea preluării activelor din cartierele Drăgoieni 1 și Drăgoieni 2.
În data de 14 ianuarie 2021, Directoratul CEO a înaintat o notă Adunării Generale a Acționarilor companiei în care era detaliată operațiunea de cedare cu titlu gratuit și explica faptul că în cele două cartiere au fost strămutate gospodării afectate de lucrările miniere din zona Roșia – Rovinari. La acel moment, CEO avea în derulare contracte pentru realizarea a 22 de gospodării și învedera acționarilor că nu au fost puse în funcțiune utilitățile în cele două cartiere, iar drumurile sunt în proprietatea companiei.
Mai mult, Directoratul CEO a explicat acționarilor că activele sociale sunt active non-core, care nu sunt destinate activității de bază a societății și produc cheltuieli, adică impozite, iar predarea către Municipiul Tg-Jiu a acestora ar fi benefică societății CEO. Mai mult, valoarea anuală a armonizării acestora se situa la aproximativ 700.000 de lei, iar reducerea capitalului social ar fi una insignifiantă, după aplicarea unor formule contabile și ar fi însemnat o valoare de 8,34 de lei în minus, raportat la numărul de acțiuni deținut de Statul Român.
Ministrul Energiei, împotrivă!
Pe 23 februarie 2021Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor CEO nu a aprobat transferul cu titlu gratuit al activelor deținute în cartierele Drăgoieni și nici diminuarea capitalului social al societății. Mai exact, Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar al CEO, prin persoana mandatată în AGEA, a votat ”împotrivă”, iar reprezentantul Fondului Proprietatea s-a abținut.
Au mai fost exproprieri de acest fel anii trecuți și în zona Gorjului și în zona Berbești – Alunu, prin hotărâri de guvern. Atunci s-au vrut, acum însă nu se vrea. Lipsa unei legislații clare și răutatea actualei și fostei conduceri a CEO lasă cetățenii fara aceste minime utilități absolut necesare.